Locatii Teambuilding

Locurile în care desfăşurăm activităţile de teambuilding sunt special alese pentru a oferi cadrul necesar acestora dar, în acelaşi timp, şi pentru a asigura paticipanţilor condiţii de relaxare. Din acest motiv alegem zone spectaculoase, preponderent în arii montane, departe de zgomotul şi poluarea marilor oraşe. Câteva din locaţiile care s-au bucurat de mare succes printre clienţi noştri sunt:

Poiana Braşov - o atracţie turistică de renume internaţional, care dispune de 12 pârtii de schi cu grade diferite de dificultate, terenuri de sport şi un lac. Staţiunea este recomandată pentru tratamentul nevrozei astenice, pentru stări de epuizare si surmenaj fizic şi intelectual, pentru anemii secundare şi boli endocrine, pentru boli ale aparatului respirator.

Munţii Postăvarul – unde există peste 30 de trasee alpine omologate cu grade diferite de dificultate, unele ajungînd până la vârful Postăvarul, situat la 1799 m.

Cheile Râşnoavei - renumite pentru numeroasele trasee de alpinism foarte bine marcate dar şi pentru cea mai înaltă instalaţie de bungee jumping din Europa, montată la 160 m, unde salturile pot avea şi 100 metri lungime.

De asemenea mai organizăm acţiuni şi în Munţii Bucegi, pe Râul Buzău, Valea Jiului, Delta Dunării sau la Marea Neagră. Acţiunile pot fi organizate şi în locaţii alese de clienţi, firma noastră asigurând transportul întregului echipament necesar. 
Opiniile clientilor nostri

" Profesionisti-profesionisti-profesionisti asi putea scrie asta de peste 90 de ori pentru ca am derulat
impreuna peste 90 de sesiuni si ca trainer am avut de invatat de la voi. Mai mult peste 1.000 ... "

Gabriel ( JTI ) iulie 2010


Intreba-ne despre
teambuilding

Doresti sfaturi despre teambuilding, sau doresti sa afli detalii despre noi si oferta noastra, compteaza formualrul de mai jos

Nume
Email
Telefon
Intrebare/comentariu