Teambuilding
Teambuilding-ul nu e moft ! E o necesitate!
Teambuilding-ul sporeşte colaborarea şi cooperarea în interiorul unei colectivităţi, dezvoltînd gradul de participare individuală în cadrul unui grup şi formînd capacităţile necesare rezolvării în colectiv a problemelor. Acestea pot servi la dezvoltarea şi îmbunătăţirea spiritului de echipă, la înlăturarea barierelor psihologice, creşterea încrederii în sine, creşterea condiţiei fizice şi psihice şi la dezvoltarea solidarităţii de grup.
TEAMBUILDING OUTDOOR
Exerciţiile outdoor se compun dintr-un şir lung de jocuri şi concursuri, plecând de la cele de bază, cum ar fi supravieţuirea în cazul unui accident până la căţărări pe stâncă sau pe plase şi rapeluri.
SUPRAVIEŢUIREA- prima lecţie, cea mai importantă.
Aceste aplicaţii au rolul de dezvolta abilităţile participanţilor în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, montarea cortului legat la ochi şi la indicaţiile colegilor, aprinderea unui foc, orientarea în baza unei hărţi întocmite de colegi, sau orientarea pe timp de noapte.
TRASEELE ALPINE- pe munte e cam viaţă : doar cei puternici rezistă.
Trasee aplicative de 1-5 Km,cu diferite grade de dificultate în funcţie de locaţie şi solicitări, în care toţi membrii echipei sunt asiguraţi între ei, purtând centuri de siguranţă şi căşti de protecţie. Participanţii au la ei tot ceea ce este necesar pentru trecerea obstacolelor: scări de aluminiu pentru treceri peste obstacole sau trasee de apă, lanterne pentru peşteri, busole, etc;
CĂŢĂRĂRI ŞI RAPEL- provocarea mare face echipa tare!
Acestea sunt unele dintre cele mai apreciate exerciţii. Traseele alpine sunt delimitate şi asigurate de sus, pentru căţărare iar coborârea se poate face în rapel. Căţărarea se poate face şi pe plase verticale.
TRAVERSĂRI- orice pentru a trece dincolo.
Poate cea mai spectaculoasă aplicaţie este traversarea tiroliană, pe o distanţă de 30-50 metri şi la înălţimi de 5-40 metri. Pentru traversarea unei văi se poate folosi însă şi metoda „pendulului“, folosind o coardă suspendată la jumătatea văii, dar şi o bârnă confecţionată din materiale flexibile, care solicită echilibrul şi îndemanarea participanţilor.
ECHIPA ÎŢI DĂ PUTEREA –unde echipă nu e, nimic nu e!
Diverse tipuri de exerciţii au fost special concepute astfel încât echipa să le poată duce la bun sfârşit doar dacă membrii acesteia conlucrează şi se ajută reciproc.
LIDERUL SALVEAZĂ ECHIPA- nu-ţi lăsa niciodată echipa în urmă. Nimeni nu câştigă!
Pentru că orice echipă trebuie să aibă şi un lider, alte aplicaţii vor ajuta echipa să-l identifice pe cel care o poate conduce spre obţinerea rezultatului dorit.
PAINTBALL ŞI TIR- orice afacere e un război
Paintball-ul este un joc în care strategia şi spiritul de echipă determină participanţii să se implice la fel ca într-o luptă reală. Iar calităţile de „luptător“ pot fi testate şi în sporturi cum ar fi tir-ul, cu arma sau cu arcul, sau chiar la o partidă de golf.
TEAMBUILDING ADVENTURE
Pentru cei pasinaţi de aventură am conceput programe speciale, în aer liber, în care cei care iubesc activităţile pline de adrenalină se vor redescoperii, alături de prieteni. Astfel, indiferent că este vorba despre coborârea în bărci speciale a unor porţiuni repezi şi spectaculoase de râuri, coborarea unui perete vertical pe coardă statică asigurat în ham şi coarda dinamică, excursii montane pe biciclete speciale, coborârea cu schiurile sau snowboardul pe trasee neamenajate, satisfacţia celor dependenţi de adrenalină va fi asigurată. Pentru cei mai comozi organizăm ture offroad cu maşini de teren 4X4, pe trasee de diferite dificultăţi, cu echipament complet, asistate de profesioniştii echipei noastre.
TEAMBUILDING INDOOR
Aplicaţiile indoor au roul de a dezvolta competenţe şi abilităţi, simulând situaţii asemănătoare cu cele din activitatea zilnică, acestea fiind însă rezolvate fără stresul de la locul de muncă. Avem pregătite mai multe programe care se pot desfăşura în spaţii închise, pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare, care pot completa paleta aplicaţiilor outoor sau adeventure, sau care vor ţine echipa „în priză“ şi în caz de condiţii meteo nefavorabile.
Opiniile clientilor nostri
Profesionisti-profesionisti-profesionisti asi putea scrie asta de peste 90 de ori pentru ca am derulat
impreuna peste 90 de sesiuni si ca trainer am avut de invatat de la voi. Mai mult peste 1.000 ...
Gabriel ( JTI ) iulie 2010